LeadIQ logo
Learn more at LeadIQ.com
Patria Bank

Patria Bank Employee Directory

BankingUnited States501-1000 Employees

Patria Bank este o bancă românească, fondată în anul 1993 sub denumirea de Banca Romexterra, redenumită ulterior Nextebank. Începând cu 30 aprilie 2014, acţionarul principal al băncii a devenit fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), schimbare care a adus și lansarea noului brand sub care funcționează banca: Patria Bank.

În primăvara lui 2016 am devenit acționari majoritari în Banca Comercială Carpatica S.A., cu o participare de peste 60%, iar în luna august 2016 am demarat proiectul de fuziune între cele două bănci.
Banca Comercială Carpatica a fost înființată în anul 1999 la Sibiu, și începând cu data de 26.04.2005 acțiunile Băncii Comerciale Carpatica au fost listate la categoria Premium a Bursei de Valori București, fiind sunt incluse în indicii BETPlus, BET-XT, BET-XT-TR, BET-BK.  Procesul de fuziune între Patria Bank și Banca Comercială Carpatica fiind concretizat cu data de 1 mai 2017.

Patria Bank oferă tuturor românilor produse și servicii simple, ușor de folosit prin cele patru divizii specializate: Persoane Fizice, Microîntreprinderi, IMM și Afaceri Agro. Suntem atenți la nevoile fiecărei persoane fizice sau antreprenor care ne trece pragul și îi ajutăm să ia cele mai bune și responsabile decizii. Suntem flexibili, implicați și ne dorim să fim alături de clienții noștri atunci când au nevoie de sprijinul nostru.

Cariera ta la Patria Bank 

Suntem mereu în căutare de oameni plini de energie și pasionati de banking. Cultivăm integritatea și etica profesională, apreciem creativitatea și spiritul de inițiativă și promovăm spiritul antreprenorial. Mai mult, credem că succesul poate fi atins doar printr-o abordare bazată pe responsabilitate, flexibilitate și disponibilitatea de a vedea oamenii înaintea hârtiilor. 

Dacă ești în căutare de noi oportunități de dezvoltare, alătură-te echipei noastre și împreună vom face diferența! Puteți afla aici care sunt pozițiile noastre disponibile: http://bit.ly/2EwCt2e

Find Patria Bank employees' phone numbers or email addresses

Patria Bank Global Highlights

Location
Employees

Europe
528

Minus sign iconPlus sign icon
  • Romania
    523
  • United Kingdom Of Great Britain And Northern Ireland
    3
  • Austria
    1
  • Portugal
    1

North America
11

Minus sign iconPlus sign icon
  • United States Of America
    11

Patria Bank's Leadership

Patria Bank Employee Metrics

100%
50%
0%
2024
2023
  • Administrative
  • Analytics
  • Sales
  • Finance
  • Banking
  • Other

Contact profiles from Patria Bank

Name
Title
Contact Info
Location
Last Update

Frequently Asked Questions

What is Patria Bank known for?

Minus sign iconPlus sign icon
Patria Bank was founded in 1993 operates in the Banking industry. The company's main headquarters is located in US. Explore Patria Bank's company overview page for more information.

What is Patria Bank's most common email format?

Minus sign iconPlus sign icon
Patria Bank employees' email format typically follows the pattern of . Trying to find reliable and up-to-date employee contact data? Find more Patria Bank email formats with LeadIQ.

How many employees does Patria Bank have currently?

Minus sign iconPlus sign icon
Patria Bank has approximately 501 employees as of March 2024. These team members are located across 2 continents, including EuropeNorth America.

Who are Patria Bank's key employees and leadership?

Minus sign iconPlus sign icon

As of March 2024, Patria Bank's key employees include:

  • Chief Information Security Officer: A. P.
  • Head Of Internal Audit: A. B.
  • Head Of Product Development: E. N.
  • Head Of Financial Institutions And Trade Finance: G. A.
  • Head Of Aml: I. M.

Looking for contact data? Unlock accurate emails and phone numbers for your ideal prospects with LeadIQ.

Ready to create more pipeline?

Get a demo and discover why thousands of SDR and Sales teams trust
LeadIQ to help them build pipeline confidently.

© LeadIQ, Inc. All rights reserved.